Teatrul Tineretului Piatra Neamt

Teatrul Tineretului Piatra Neamt Cunoscut în lumea teatrală ca FENOMENUL PIATRA NEAMȚ

PRIMA ȘI ULTIMAUn cerc care se închide.În ultima zi a ediției 37, pe scena Teatrului Tineretului, s-a jucat ”Vicleniile ...
13/06/2026

PRIMA ȘI ULTIMA

Un cerc care se închide.
În ultima zi a ediției 37, pe scena Teatrului Tineretului, s-a jucat ”Vicleniile lui Scapin” — Molière, în interpretarea Teatrului de Stat Bursa (Turcia), în regia lui Vlad Trifaș. Spectacol în limba turcă, cu supratitrare în română.

Prima premieră a Teatrului Tineretului — pe 3 octombrie 1958 — a fost tot Vicleniile lui Scapin, în regia lui David Esrig. Pe Aleea Personalităților, în prima săptămână a ediției 37, fusese dezvelită — in absentia — steaua lui Esrig.

Șaizeci și opt de ani între cele două premiere. Aceeași piesă, aceeași scenă, continuitate și viitor.

Diseară, Nora trântește ușa.Una dintre cele mai jucate piese din lume, pe scena Teatrului Tineretului. O căsnicie, un se...
13/06/2026

Diseară, Nora trântește ușa.
Una dintre cele mai jucate piese din lume, pe scena Teatrului Tineretului. O căsnicie, un secret, o femeie care decide să afle cine este.

NORA, după Ibsen · regia Ciprian V. Nechita.

📅 azi, ora 19.00 · Sala Mare
🎟️ ultimele bilete pe bilete.ro/nora/

Pe 1 iunie am făcut o vizită plină de emoții la Teatrul Tineretului, unde a avut loc premiera spectacolului meu ✨La PUF ...
12/06/2026

Pe 1 iunie am făcut o vizită plină de emoții la Teatrul Tineretului, unde a avut loc premiera spectacolului meu ✨

La PUF cel Ghiduș au fost două reprezentații pline de râsete, joacă și imaginație, iar copiii au fost… incredibil de isteți! 😄 Au prins povestea din zbor și au umplut sala cu idei jucăușe care aproape că au schimbat firul întâmplărilor.

Și pentru că micii exploratori nu pleacă niciodată fără un strop de magie în ghiozdan, am împărțit și câteva cărticele de activități 📚✨ — să continue joaca și după ce s-a tras cortina.

Proiectul Puf Cel Ghiduș este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Peste două zile, Nora pleacă.Sau rămâne „ciocârlia" din colivia caldă a lui Torvald? Sâmbătă seară afli — și te întrebi ...
11/06/2026

Peste două zile, Nora pleacă.
Sau rămâne „ciocârlia" din colivia caldă a lui Torvald? Sâmbătă seară afli — și te întrebi câte colivii ai locuit. Sau ai construit.
NORA, după Ibsen, în adaptarea lui Ionuț Sociu și regia lui Ciprian V. Nechita.

📅 sâmbătă, 13 iunie, ora 19.00 · Teatrul Tineretului, Sala Mare
https://www.bilete.ro/nora/

ALEEA PERSONALITĂȚILORȘapte stele noi pe Aleea Personalităților din fața Teatrului Tineretului — câte una în 6 zile ale ...
11/06/2026

ALEEA PERSONALITĂȚILOR

Șapte stele noi pe Aleea Personalităților din fața Teatrului Tineretului — câte una în 6 zile ale festivalului, plus una în ante-festival. Inițiativă a Primăriei Municipiului Piatra Neamț.

Draga Olteanu Matei — stea în memoriam, dezvelită vineri, 9 mai, cu o zi înainte de deschiderea oficială. Marea actriță de teatru și film nu a făcut parte din trupa Teatrului Tineretului. Dar a ales să își petreacă ultima parte a vieții la Piatra Neamț, unde a înființat compania „Teatrul Vostru”.

Claudiu Istodor — duminică, 10 mai. Actorul și-a amintit drumul de la gară până la teatru, încărcat cu bagajele primei zile de carieră. Debutul pe scena TT: R.U.R. de Karel Čapek, regia Alexandru Darie, 9 mai 1985. „A fost începutul carierei mele și a fost un început cu noroc.” În sală, Maia Morgenstern — și ea cu stea pe aceeași alee.

Radu Afrim și David Esrig — luni, 11 mai, ceremonii consecutive. Esrig — in absentia, regizorul primei premiere a TT: Vicleniile lui Scapin, 3 octombrie 1958.

Eugen Apostol — marți, 12 mai. Membru în trupa TT între 1970 și 1983. A debutat pe scena pietreană în rolul Craiului din Harap-Alb, în regia Zoei Anghel-Stanca. Aproape 40 de roluri la Piatra Neamț, în montări semnate de Sanda Manu, Silviu Purcărete, Cătălina Buzoianu, Alexandru Dabija.

Andrei Șerban — miercuri, 13 mai. 60 de ani de la debutul regizoral la Piatra Neamț.

Gelu Nițu — sâmbătă, 16 mai. Actor al TT între 1971 și 1974. Voia să fie pianist de jazz — l-a adus spre scenă colegul de bancă, Ștefan Velniciuc. Recrutat pentru trupa pietreană de actorul Alexandru Lazăr. Din 1974, joacă la Bulandra, pe care nu l-a mai părăsit. Despre anii de la Piatra Neamț spune: „o școală mai bună decât IATC-ul".

# Municipiul Piatra-Neamt

09/06/2026

30 de minute. O viață într-o raniță. Ce iei?

Teatrul Tineretului Piatra Neamț joacă joi, 11 iunie, ora 19:00, „Război și Pace și...", după Lev Tolstoi, un spectacol de Clemens Bechtel, la Zilele Teatrului „Matei Vișniec" Suceava. Un spectacol despre război, pe scena cu numele dramaturgului care a scris o viață despre război.

În distribuție: Emanuel Becheru, Daniel Beșleagă, Cristina Ciulei, Paul-Ovidiu Cosovanu, Corina Grigoraș, Cătălina Eșanu, Ecaterina Hâțu, Maria Hibovski, Florin Hrițcu, Dragoș Ionescu, Andrei Merchea-Zapotoțki.

Scenografia: Vesna Hiltmann. Muzică originală și video: Alex Halka. Lighting design: Costi Baciu. Asistență de regie: Corina Grigoraș. Durata: 1h45. Recomandare: 13+.

Bilete: casieria Teatrului Municipal „Matei Vișniec" și online — https://bilet.ro/eveniment/razboi-si-pace-18335-59529. 100 de lei; elevi și studenți, 30 de lei, pe baza legitimației.

Azi: Andrei Șerban la Teatrul Tineretului — emisiune pe TVR CulturalUnul dintre cele mai efervescente momente ale ediție...
09/06/2026

Azi: Andrei Șerban la Teatrul Tineretului — emisiune pe TVR Cultural

Unul dintre cele mai efervescente momente ale ediției de anul acesta a Festivalului de Teatru Piatra Neamț a fost întâlnirea publicului cu celebrul regizor Andrei Șerban — chiar în teatrul unde a debutat, în urmă cu 60 de ani, ca student în anul III la IATC.
Jurnalista culturală Andreea Știliuc a realizat un reportaj: „Andrei Șerban – Tinerețea unui vis".

Vă invităm să urmărim împreună emisiunea, difuzată azi:
Marți, 9 iunie, 14:30 TVR Cultural.

CEI MAI TINERI — în sală și pe scenăDiminețile ediției 37 au fost ale copiilor. Sala Polivalentă, ora 10:30, câte două r...
09/06/2026

CEI MAI TINERI — în sală și pe scenă

Diminețile ediției 37 au fost ale copiilor. Sala Polivalentă, ora 10:30, câte două reprezentații.

Frumoasa și Bestia — Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul" Iași, dramatizare de Călin Ciobotari după Frații Grimm, regia Ion Ciubotaru. Spectacolul care a deschis festivalul, duminică, 10 mai.

Regele Leu — Teatrul de Animație „Țăndărică" București, dramatizare de Sabrina Iașchevici și Ionuț Vișan, regia Andrei și Andreea Grosu.

Harta lui Elian — Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong" Sibiu, concept și text Angela Ioan și Nicoleta Lefter, regia Nicoleta Lefter. Prima mo***re din România dedicată copiilor cu dislexie — scrisă de Angela Ioan, mama unei fetițe dislexice. Duminică, 17 mai, în ultima zi a festivalului.

Iar tinerii n-au fost doar în sală. Două trupe de liceeni din Piatra Neamț au urcat pe scenă cu producții proprii: Zeul măcelului (după Yasmina Reza, regia Vlad Bourceanu, Trupa TeenAct, Colegiul Național „Petru Rareș") și Lumina dintre noi (text Mona Agache, regia Liliana Simion, Trupa ArtSim, Clubul Artis).

În sală și pe scenă. Generația care vine.

08/06/2026

Address

Piata Stefan Cel Mare, 1
Piatra Neamt
610109

Opening Hours

Tuesday 11:00 - 13:00
Wednesday 11:00 - 13:00
16:00 - 19:00
Thursday 11:00 - 13:00
16:00 - 19:00
Friday 11:00 - 13:00
16:00 - 19:00
Saturday 15:00 - 19:00
Sunday 15:00 - 19:00

Telephone

+40233211472

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Teatrul Tineretului Piatra Neamt posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Teatrul Tineretului Piatra Neamt:

Share