19/01/2026
❤️🙏🏻
“O scurtă prezentare “
Mă numesc Baianca și am 11 ani🫶🏻🫶🏻🫶🏻. Îmi place foarte mult muzica și de mică, o ascult aproape tot timpul. De obicei nu cântam, doar ascultam în legea mea – cred că pot recunoaște cu ușurință aproape orice piesă de pe YouTube 😊😅😅😅.
Pasiunea pentru cântat am descoperit-o acum aproximativ doi ani, datorită învățătoarei mele. De fiecare dată când apărea o activitate artistică, ne implica pe toți și ne ducea cu clasa la astfel de evenimente. Așa am ajuns să fac parte dintr-unul dintre corurile școlii. Mi-a oferit oportunitatea de a cânta la diferite activități ale școlii, iar pentru asta îi sunt foarte recunoscătoare.🙏🏻🙏🏻🙏🏻
Am urmat apoi cursuri de canto în orașul meu, unde am făcut primii pași și am început să înțeleg ce presupune studiul muzicii.
De nouă luni studiez canto la Ementi Academy, unde am început practic de la zero, construind pas cu pas bazele corecte ale vocii. Lucrez alături de o profesoară foarte dedicată, care mă ghidează cu răbdare și atenție, ajutându-mă să îmi dezvolt vocea într-un mod sănătos și echilibrat.
Știu că sunt încă la început de drum și că mai am foarte multe lucruri de învățat. 🫣🫣🫣Am descoperit că muzica, atunci când începi să o aprofundezi, poate fi uneori chiar mai grea decât matematica. În spatele fiecărui cântec se află multă muncă, exerciții, repetiții și concentrare. Cu răbdare și perseverență, știu că voi reuși să cresc frumos pe acest drum.
Pentru mine, muzica este cea mai mare bucurie.🥳🥳🥳🥳🥳❤️❤️❤️❤️