14/06/2026
Bună dimineața!
Ziua 30. Ultima.
Ar fi trebuit să vă scriu aseară, dar am ales să trăiesc momentul și să las telefonul deoparte.
Am organizat o „celebrație” (vorba unui copil), să sărbătorim că ne-am găsit aici cu toții și că ne-am petrecut ultimele 30 de zile împreună.
Prietenii mei au adus pizza, tort și baloane colorate. Mulțumesc din suflet dragilor, Alin Predescu, Ana Calinescu, Bogdan Stoian și Cristina!
A fost, ca de obicei, cu zarvă mare, joacă prin toate colțurile taberei și un meci de fotbal care a continuat până după lăsarea întunericului. Fotbal în nocturnă, pe terenul pe care, acum 30 de zile, era doar iarbă și multă imaginație.
La un moment dat m-am retras câțiva pași în spate, să mă uit bine și să păstrez imaginea unei clipe de copilărie: copii jucând fotbal, copii stând lângă foc sau sub nuc, copii alergând printre florile de câmp crescute între timp, copii răspândiți în toate colțurile terenului.
E imaginea pe care vreau să o iau cu mine, să-mi rămână reper pentru zilele în care va fi greu, dar și să mă bucur de tot ce s-a întâmplat aici și nici măcar nu am sperat sau planificat.
Aseară am făcut și un lucru simpatic, toții copiii care au trecut pe aici în ultimele 30 de zile și-au scris numele pe câte o inimioară și au pus-o în capsula timpului.
Pentru că ei sunt actorii principali ai poveștii.
Doi oameni dragi din sat, nea Dorel și tanti Ionela, au venit și ei să facă parte din bucuria copiilor și au ales să doneze fiecare câte un SMS pentru construcția taberei.
Îi cunosc de când eram copil, am crescut sub ochii lor.
Nu mai au copii mici care să vină aici la joacă, nu au niciun interes personal în povestea asta și tocmai de aceea gestul lor valorează atât de mult pentru mine.
Au venit pentru că le pasă, pentru că înțeleg că atunci când construim ceva pentru copii, construim de fapt pentru întreaga comunitate.
Iar eu, de câteva zile simt senzația aceea ciudată în stomac pe care o ai când știi că se termină ceva frumos, dar ai fi vrut să mai dureze.
Ne vedem diseară, la ultimul foc de tabără.- Simona Proteasa
cu Ramona Nourescu, Maria Luca, Nick Coarca.