11/05/2026
Din Jurnalul personalului în Horeca!! 🤦
„Cât valorează de fapt experiența mea?”
Și aici începe problema adevărată.
Pentru că pe meleagurile astea mioritice, experiența nu mai este respectată cm era odată. Toată lumea vrea rapid. Eficient și ieftin. Patronul visează profit instant, clientul vrea farfuria perfectă în 10 minute, iar bucătarul trebuie să facă magie pe salarii care uneori par glume proaste.
Un profesionist costă. Și e normal să coste.
Omul ăla a investit ani din viață. A ars nopți. A ratat weekenduri. A muncit în stres, în căldură, în presiune. A învățat produse, tehnici, organizare, oameni, costuri, service.
Nu plătești doar omul.
Plătești anii pe care i-a investit ca să ajungă bun.
Dar aici apare paradoxul românesc: până și firmele „serioase” încearcă să te cumpere cât mai ieftin. De parcă experiența ar fi reducere de Black Friday.
Și după aia ne întrebăm de ce nu mai avem profesioniști.
Ba avem. Doar că au obosit.
Unii au plecat din țară.
Alții s-au reprofilat.
Și mulți pur și simplu au ales să trăiască.
Pentru că la un moment dat realizezi ceva extrem de simplu:
meseria asta îți poate lua tot, dacă o lași.
Timp. Sănătate. Familie. Cap.
Și culmea e că majoritatea celor care renunță nu o fac pentru că urăsc ospataria
Din contră.
O iubesc atât de mult încât nu mai suportă să o vadă transformată într-o fabrică de semipreparate, prafuri și burnout ieftin,ospătari in sandale, teniși și mă opresc aici.
HoReCa trebuie să se schimbe.
Nu doar meniurile. Mentalitatea.
Respectul pentru oamenii care încă țin industria asta în viață devine din ce în ce mai rar. Iar când ultimii profesioniști o să stingă focul și o să plece… o să descoperim că nu poți înlocui experiența cu un training de trei zile și două sosuri la găleată sau tutoriale pe YouTube cm sa vari două pahare.
Și atunci probabil vom înțelege prea târziu că cel mai ieftin angajat este, de fapt, cel mai scump.🔪🍷🍷 Și ar mai fi multe de spus dar ,poate mai urmează un episod,că har domnului este material suficient
