09/10/2026
Despre eclipsa totală de Soare din 2027 🌞
De unde observăm și fotografiem eclipsa de anul viitor?
Egiptul este o destinație superbă, cu o totalitate uriașă, de peste 6 minute! Pentru cei care vor să trăiască experiența pur vizual sau călătoresc light, cu un echipament foto de bază, este o variantă excelentă pe care o recomand din plin.
Totuși, când vine vorba de echipament la un nivel mai complex, datele problemei se schimbă puțin. Majoritatea pasionaților din domeniu călătorim cu bagaje grele: monturi, telescoape, teleobiective mari și binocluri. Pentru genul acesta de arsenal, procedurile vamale în afara spațiului european pot fi uneori imprevizibile sau necesită obținerea unor permise speciale, proceduri care îți pot da bătăi de cap. Ba chiar unele echipamente sunt interzise.
De aceea, pentru noi, cei care vrem să mergem cu astfel de instrumente, pentru siguranța logisticii și liniștea noastră legată de aparatură, cea mai bună variantă rămâne sudul Spaniei (zona Tarifa/Gibraltar). Chiar dacă aici totalitatea va fi de aproximativ 4 minute și jumătate (ceea ce oricum este enorm!), marele avantaj este că suntem în Europa. Nu avem emoții la vamă cu echipamentele scumpe, ne putem instala în voie și putem folosi binoclurile fără niciun stres.
Poate, până la urmă, va fi bine și în Egipt, dacă autoritățile vor înțelege nevoie turistică, dar nu vrem să riscăm.
În rest totalitatea trece prin niște țări cu conflicte și mai puțin sigure de-asta nici nu le-am menționat.
Ideea este că cea mai mare parte din gașca din astROmania și Societatea Română pentru Astronomie Culturală (inclusiv eu) va merge în Spania.
Ba mai mult, mă gândesc să organizez o excursie oficială pentru publicul larg care vrea să vină cu noi să vadă și să fotografieze acest fenomen spectaculos.
Va urma! 😊