Velvet&Lace

Velvet&Lace Evenimente ritualice, care îmi agresau mintea și sufletul. Evenimente odioase, care îmi agasau simțurile. Pentru că se poate și fără fântâni de ciocolată.

În 2011, după îndelungi deliberări, m-am căsătorit. Îndelungi deliberări pentru că nu mă identificam cu tot ce văzusem și trăisem la nunțile la care participasem până la acel moment. Ei, nunta noastră i-a suprins pe unii și i-a delectat pe alții. Drept urmare, prietenele mele care s-au căsătorit ulterior, m-au rugat să le ajut cu decorațiunile. Drept urmare, prietenele prietenelor mele care s-au c

ăsătorit ulterior, m-au rugat să le ajut cu decorațiunile.

În 2017, una din prietenele mele, Francesca pe al său nume, a pus capăt acestui șir nesfârșit de nunți în regim de voluntariat. Așadar, ne-am unit forțele și putințele, în numele frumosului și autenticului, pentru a-ți putea organiza și ție o nuntă precum cea a prietenelor noastre. Pentru că se poate și fără funde de satin pe scaune. Pentru că se poate și fără fursecuri și oliviere pe mese. Pentru că se poate și fără pahare martini, pene artificiale și cristale plasticate… Dacă ești… altfel… Dacă vrei… altceva… sunt șanse mari să fim ceea ce cauți…

Nu sunt multe garanțiile pe care ți le putem oferi. Dar în mod cert nunta ta nu va fi replicată, pentru că o concepem ascultându-te și transpunându-te în elemente florale și elemente decorative. Va fi a ta și numai a ta, așa cm e firesc să fie.

06/09/2021
06/09/2021
În spatele fiecărei nunți memorabile se parcurg pași de planificare, conceptualizare, organizare și design. Nunta trebui...
13/01/2020

În spatele fiecărei nunți memorabile se parcurg pași de planificare, conceptualizare, organizare și design. Nunta trebuie să fie inspirată din viața mirilor, să-i reprezinte pe ei și să fie făcută în primul rând pentru ei. O echipă organizatoare de nunți preia stresul și alergătura de pe spatele mirilor și se asigură că furnizorii de servicii răspund nevoilor lor. Ea conceptualizează povestea mirilor și o transpune în experiența finală, din cadrul evenimentului și la fiecare contact cu oaspeții. Rezultatul final al muncii din spate se recunoaște în fiecare detaliu, în fiecare moment al evenimentului, în amintirile plăcute...

În spatele fiecărei nunți memorabile se parcurg pași de planificare, conceptualizare, organizare și design. Nunta trebuie să fie inspirată din viața mirilor, să-i reprezinte pe ei și să fie făcută în primul rând pentru ei. O echipă organizatoare de nunți preia stresul și alergătura de pe spatele mirilor și se asigură că furnizorii de servicii răspund nevoilor lor. Ea conceptualizează povestea mirilor și o transpune în experiența finală, din cadrul evenimentului și la fiecare contact cu oaspeții. Rezultatul final al muncii din spate se recunoaște în fiecare detaliu, în fiecare moment al evenimentului tău, în amintirile plăcute...

În spatele fiecărei nunți memorabile se parcurg pași de planificare, conceptualizare, organizare și design. Nunta trebui...
19/10/2019

În spatele fiecărei nunți memorabile se parcurg pași de planificare, conceptualizare, organizare și design. Nunta trebuie să fie inspirată din viața mirilor, să-i reprezinte pe ei și să fie făcută în primul rând pentru ei. O echipă organizatoare de nunți preia stresul și alergătura de pe spatele mirilor și se asigură că furnizorii de servicii răspund nevoilor lor. Ea conceptualizează povestea mirilor și o transpune în experiența finală, din cadrul evenimentului și la fiecare contact cu oaspeții. Rezultatul final al muncii din spate se recunoaște în fiecare detaliu, în fiecare moment al evenimentului tău, în amintirile plăcute...

20/04/2017
portofoliu Velvet&Lace
20/04/2017

portofoliu Velvet&Lace

portofoliu Velvet&Lace
20/04/2017

portofoliu Velvet&Lace

portofoliu Velvet&Lace
19/04/2017

portofoliu Velvet&Lace

portofoliu Velvet&Lace
19/04/2017

portofoliu Velvet&Lace

portofoliu Velvet&Lace
19/04/2017

portofoliu Velvet&Lace

Address

Cluj-Napoca

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Velvet&Lace posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share