28/05/2026
Din păcate, se mai întâmplă și viața, oricâtă voință și dorință ar exista de ambele părți. Așa că n-a fost să fie pentru întâia ediție The Scene chiar din prima. Bongladesh nu ne mai pot onora cu prezența pe scenă din motive personale neașteptate, așa că are cel mai mult sens să anulăm ediția momentan fiindcă ni-i doream acolo și nu am reușit să găsim o soluție alternativă în timp util pentru toți, cu atât mai mult că în curând începe sezonul de vară, al festivalurilor.
Vom încerca să reprogramăm pentru viitor, fiindcă ne dorim cu toții să ajungă și în București. Până atunci, ne focusăm pe evenimentele din toamnă.
Mulțumim pentru share-uri și sprijin. A doua încercare să fie și mai bine.
Biletele achiziționate deja vor fi returnate de iabilet.ro automat.