Your Events & Travel Solutions

Your Events & Travel Solutions Suntem specializati in organizarea de evenimente care se recomanda prin solutii inedite, seriozitate

22/10/2025
29/06/2024
29/06/2024
15/03/2024

Avem nevoie de susținere, avem nevoie de tine.
Acum, suntem finaliști la ̆ți, acceleratorul de ONG-uri în sustenabilitate, o inițiativă a Raiffeisen Bank România, cu sprijinul Asociația pentru Relații Comunitare.

În cei 32 ani de existență, HOSPICE a oferit îngrijire necondiționată pentru mai mult de 50.000 pacienți adulți și copii, precum și pentru familiile acestora. Au fost și sunt ani plini de realizări și inovații în multiple direcții (servicii specializate, programe educaționale pentru profesioniști, programe de advocacy) care au generat schimbări la nivelul sistemului de sănătate publică din România.

Prin proiectul nostru, HOSPICE – O călătorie spre sustenabilitate, vom contribui la conștientizarea impactului negativ al domeniului medical asupra mediului.

Prin instrumente validate international, vom măsura, monitoriza și raporta public impactul Spitalului HOSPICE București asupra mediului. Datele obținute vor sta la baza soluțiilor de minimizare a impactului negativ produs, direct sau indirect, de serviciile oferite de echipele HOSPICE.

Minimizarea impactului negativ se va concretiza și prin achiziția și instalarea de dispozitive de iluminat eficiente energetic, senzori de mișcare și crepusculari, precum și a stâlpilor de iluminat extern cu mini-panouri solare. Datele obținute prin diversele activități ale proiectului vor fi utilizate pentru crearea unui program educațional intern în domeniul sustenabilității și vor fi incorporate în protocoalele și procedurile operaționale ale organizației.

Acum suntem finaliști, dar, cu ajutorul tău, putem să devenim câștigători.
Dă like și share acestei postări! 🤗

“La vita e una combinazione di Magia e Pasta” ✨😋
06/07/2022

“La vita e una combinazione di Magia e Pasta” ✨😋

Un proiect special pentru oameni frumoși✨
14/05/2022

Un proiect special pentru oameni frumoși✨

•Sănătatea fizică, mentală și emoțională a copiilor este esențială pentru o dezvoltare armonioasă!  •Continuăm activitat...
12/02/2022

•Sănătatea fizică, mentală și emoțională a copiilor este esențială pentru o dezvoltare armonioasă!
•Continuăm activitatea de 10 ani și începem o campanie națională.
•În primele 3 luni dorim să ajungem în 30 de localități la 1000 de copii!
•”Educație pentru sănătate”-înseamnă investiție în dezvoltarea personală a copiilor prin activități,jocuri și workshop-uri ce au ca scop importanța igienei personale și beneficiile unui mod de viață sănătos!
•Sunt implicați:voluntari, doctori, profesori, părinți și toți oamenii de bine care iubesc copiii din România!
•Implică-te și tu!
•Poți dona sau poți da mai departe!
Mulțumim din ❤️!
Asociatia Inimi Noi

Address

Strada Drive Thoma Ionescu
Bucharest
050573

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Your Events & Travel Solutions posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Your Events & Travel Solutions:

Share

Category