NAILPRO COMPETITIONS , unul dintre cele mai autoritare şi prestigoase campionate din lume în domeniul manichiurii şi a unghiilor tehnice, va avea loc în România, la Bucureşti
Regulile stricte, categorii cu grad ridicat de dificultate, execuţia impecabilă a lucrării într-un timp scurt şi juraţi cu renume internaţional sunt doar câteva dintre criteriile definitorii ale competitiei Nailpro Competit
ions prezent pe piaţă de peste 15 ani. Cei mai buni tehnicieni de unghii din întreaga lume participă anual la acest campionat, pentru a-şi demonstra şi actualiza abilităţile profesionale. Pentru ei, aceasta este una dintre cele mai importante realizări profesionale.
“Mă bucur foarte mult că aducem Nailpro Competitions şi în România, este unul dintre cele mai bine cotate campionate pe acest domeniu, fiind apreciat de specialiştii din lumea întreagă. Ştiu că există aici tehnicieni foarte talentaţi, care vor să-şi depăşească statutul şi să obţină performanţă, de aceea Nailpro este şansa lor. Când călătoream în Europa sau peste ocean pentru a participa la competiţii, mereu mă gândeam ce bine ar fi dacă s-ar organiza şi la noi un altfel de campionat şi uite că momentul a sosit, de aceea îi îndemn pe toţi cei care activează pe domeniu să se înscrie la competiţie. Poţi face ceea ce-ţi place la un nivel profesionist!”, a declarat Tatiana Litvinov, fondatoarea şcolii TL Nail Institute, organizatorul Nailpro Competitions România. Deoarece, pe tot parcursul anului, în Europa se desfăşoară competiţii Nailpro pe diverse categorii, fondatorii au decis ca anul acesta România să fie ţara care va găzdui Cupa Finală, urmând ca cel care va câştiga marele premiu, să plece în Las Vegas pentru o altă etapă a competiţiei.