Our Event Romania

Our Event Romania Organizare evenimente de dezvoltare personala, spiritualitate, well-being, terapii alternative.

26/08/2020

Obișnuiam să fiu mai tot timpul obosită. Aveam un program exagerat de încărcat, atât de încărcat încât de fiecare dată când îmi programam timp pentru mine intervenea ceva ce nu putea să fie amânat. Cu cât eram mai prinsă, cu atât îmi era mai greu să mă detașez.

Asta până când am descoperit cursurile de feminitate.
Un loc în care funcționezi din „a fi” și nu din „a face”. Am descoperit că mi-era teama că voi pierde tot ce am construit dacă dau drumul controlului.
Tot ceea ce eu făceam era să servesc jobului meu și nu invers, se pare că undeva am uitat acel lucru și am ajuns să mă sacrific pe „altarul carierei”.

Activarea energiei feminine a venit cu multe lecții, una dintre cele mai importante fiind cea de iubire de sine.
În această oază de iubire și conținere, am început să-mi recapăt puterea interioară, claritatea, senzualitatea, strălucirea și pofta de viață.

Am ancorat acest nou în viața mea prin renunțarea la proiectele care nu mă motivau și nu mă stimulau. Paradoxal, performanța mea s-a îmbunătăți. În viața personală, am încheiat relațiile care le păstram doar de complezența și dintr-o dată am început să am timp pentru mine, să mă bucur de oamenii care într-adevăr contau, de viață așa cm am visat-o.

Dacă te regăsești și tu în povestea mea sau simți că :

🌱 nu mai ai energie și poftă de viață

🌱 ti-ai pierdut conexiunea cu oamenii de lângă tine și nu simți că aparții

🌱 vrei mai mult, dar simți că nu meriți

🌱 ai vrea să aduci relația cu tine și cu corpul tău la un nou nivel

🌱 să aduci în viața ta mai multă bucurie de viața, strălucire, iubire, senzualitate, sexualitate.

Atunci te invit într-o călătorie inițiatică în universul feminin, unde transformările profunde au loc.

👇👇👇

https://www.leadershipfeminin.org

La multi ani magici, copii mari si mici ! 🤩🥳🍧🍭 Zambetul inocent sa-l pastram pe buze si in suflet ! 💫🌈✨
01/06/2020

La multi ani magici, copii mari si mici ! 🤩🥳🍧🍭
Zambetul inocent sa-l pastram pe buze si in suflet ! 💫🌈✨

O lume minunată – Mihai Constantinescu – MuzicaTa Muzică și versuri: Mihai Constatinescu Solist: Mihai Constantinescu Sunt Mihai Constantinescu și vă invit s...

Si ce daca e mijlocul saptamanii ? 🧐
27/05/2020

Si ce daca e mijlocul saptamanii ? 🧐

Si ce daca e mijlocul saptamanii ? 🧐 Nicio zi nu e mai buna decat cea de azi, sa renunti la tot ce nu iti face bine, la ce iti raneste sufletul ! 😉

Aseară... Luna Noua 🌕 Poate e un moment prielnic in acest weekend sa facem o selecție atenta si conștientă a gândurilor ...
23/05/2020

Aseară... Luna Noua 🌕
Poate e un moment prielnic in acest weekend sa facem o selecție atenta si conștientă a gândurilor si ideilor pe care le avem (in cazul in care nu am facut-o anterior momentului de Luna Noua).
Da-ti voie sa faci schimbările alea pe care le tot amâni ! Universul e de partea ta ! 💫

Avem nevoie de timp pentru noi ! De multe ori, de-a lungul zilei suntem prinși in a face si asta, si cealaltă si nu ne d...
22/05/2020

Avem nevoie de timp pentru noi ! De multe ori, de-a lungul zilei suntem prinși in a face si asta, si cealaltă si nu ne dam niciun răgaz pentru noi cu noi 😞.
E cu atât mai trist cu cat, la sfârșitul zilei, deși am bifat tot ce aveam de facut pe lista, rămâne gustul amar al lipsei de atenție. Azi asa, maine asa, o luna asa si uite-asa uitam de noi, uitam cine suntem, uitam si ignoram ce ne cere inima ❤️.
Nu e mult, dar cel puțin o jumătate de ora in fiecare zi, cu tine si pentru tine, poate fi mult mai energizantă si creativa decât te-ai fi gândit ! Pana la urma, lumea merge mai departe cu ale ei, chiar daca tu stai cu tine jumătate de ora ! 🪐⏳

Marți... ghinion ?! Chiar le iei toate in serios ? 🤔
19/05/2020

Marți... ghinion ?!
Chiar le iei toate in serios ? 🤔

Niciodată nu subestima importanța distracției ! 💃🏽🥳
Sa îți crești conștient numărul de hormoni ai fericirii, cm ar fi serotonina, melatonina si oxitocina, precum si endorfinele nu-i tocmai de neglijat.
Stai la soare 🌞, fa cat mai multă mișcare in aer liber 🧗🏽‍♀️🚵🏼‍♂️, întâlnește-te cu acei prieteni in preajma cărora se rade mult 🤪🤣, dansează 💃🏽🕺🏼... orice îți aduce o stare de bine si te scoate din negativitate !
Nu nega ceea ce simți, dar nu te mai lua chiar asa in serios ! 🦸🏼‍♀️🧛🏼‍♂️
P.S. You only live once ! 😉

Te-ai gândit 🤔 vreodată ca poate “călătoria” nu e atât de mult despre a deveni cineva, cumva ?! .. ca poate e mai mult d...
18/05/2020

Te-ai gândit 🤔 vreodată ca poate “călătoria” nu e atât de mult despre a deveni cineva, cumva ?! .. ca poate e mai mult despre a te debarasa de tot ce nu esti, tot ce nu te reprezintă, ca sa poți fi tu, cel care esti cu adevărat, tu, cel menit sa fii ! 🙏

...ceva "usor", ca de sfarsit de saptamana 🌈
15/05/2020

...ceva "usor", ca de sfarsit de saptamana 🌈

Atat de simplu si totusi... 😉

Ultimele știri ⬇️ depre clișeul zilelor noastre: iubirea de sine ❤️ !
14/05/2020

Ultimele știri ⬇️ depre clișeul zilelor noastre: iubirea de sine ❤️ !

Se vorbește atât de mult despre iubirea de sine încât pare ca a devenit in clișeu al zilelor noastre.
UPDATE: Iubirea de sine nu e o destinație, ci o practica zilnică ! Pentru cei care credeau ca te lovește din senin, brusc si neasteptat, îmi pare rau sa va dezamăgesc spunându-va ca sa te iubești pe tine e un mod de viața ! Pentru început, poate fi tradus in ceva-ul ăla care te face sa te trezești in diminețile alea in care nu ai avea niciun chef sa te dai jos din pat (e si asta un mod de a-ti arata ca te iubești 😉). In orice caz, înseamnă “sa apari la întâlnirea cu tine” in fiecare zi !
Cateodata e usor si vine de la sine; cateodata e greu al naibii;
cateodata poate fi vorba pur si simplu despre a admira o floare 🌻;
cateodata e in cafeaua ☕️ aburinda din diminețile ploioase;
cateodata e despre a ieși din zona ta de confort, chiar daca esti a naibii de speriat 😱;
cateodata e despre a spune cuiva NU ⛔️, pentru ca altfel ar fi in contradicție cu ceea ce simți tu...
Orice si oricum ar fi, e alegerea ta, e o alegere pe care o faci in fiecare zi cu respect pentru tine ! ❤️

Bucura-te ca esti si da-ti voie sa fii ! 🌈🤗
13/05/2020

Bucura-te ca esti si da-ti voie sa fii ! 🌈🤗

Address

Alba

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Our Event Romania posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share

Category