Salon Muzical BNRM

Salon Muzical BNRM Salonul Muzical a fost înființat în cadrul BNRM la începutul anilor 60 al sec. XX-lea

Salonul Muzical a fost înființat în cadrul Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova la începutul anilor 60 al sec. XX-lea și reprezintă una dintre cele mai importante activități culturale, care diseminează muzica națională și universală, promovează rolul artei muzicale și culturii în societatea modernă.
În cadrul Salonului Muzical se organizează întâlniri cu personalități din domeniul artei muzicale, serate de creație, lansări de carte, concerte etc.

La 28 mai 2026 Biblioteca Națională a Republicii Moldova în colaborare cu Școala de Muzică „Eugen Doga” a organizat ediț...
29/06/2026

La 28 mai 2026 Biblioteca Națională a Republicii Moldova în colaborare cu Școala de Muzică „Eugen Doga” a organizat ediția a II-a a evenimentului muzical cu genericul „VALSUL ABSOLVENȚILOR”, desfășurat în cadrul Salonului Muzical Junior.
Evenimentul a reunit elevi ai Școlii de Muzică „Eugen Doga”, tineri absolvenți care s-au remarcat prin talent, perseverență și prestații artistice deosebite în cadrul concertelor, festivalurilor, concursurilor și altor manifestări cultural-artistice organizate atât de instituția de învățământ, cât și de alte instituții de cultură.
Publicul a avut prilejul să admire evoluările tinerilor muzicieni, care au interpretat creații vocale și instrumentale din repertoriul național și universal, oferind un program artistic variat și plin de emoție.
Alături de profesorii lor ElinaTamazlîcaru-Prisacari, NataliaTamazlîcaru, Viorel Uzdriș, Svetlana Mosendz, Ion Malcoci, Luminița Ionica, elevii au creat momente muzicale deosebite, cu un vast și bogat reptoriu, ales cu mare grijă pentru această manifestare.
Salonul Muzical Junior își propune să stimuleze interesul tinerilor pentru valorificarea tradițiilor muzicale, să încurajeze studiul creației marilor personalități din domeniul muzical, precum și să promoveze spiritul creativ, artistismul și inovația artistică. Totodată, proiectul contribuie la descoperirea și susținerea noilor talente muzicale.





La 28 mai 2026 Biblioteca Națională a Republicii Moldova în colabor...

🎼 La data de 24 mai 2026, Sala „Mihai Eminescu” a Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova a găzduit o nouă ediție a S...
29/06/2026

🎼 La data de 24 mai 2026, Sala „Mihai Eminescu” a Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova a găzduit o nouă ediție a Salonului Muzical Junior, eveniment dedicat promovării tinerelor talente și cultivării interesului pentru muzică și educația artistică.
Într-o atmosferă plină de emoție și entuziasm, tinerii interpreți au oferit publicului un program muzical variat, alcătuit din creații vocale și instrumentale din repertoriul național și universal. Evoluțiile artistice au evidențiat talentul, sensibilitatea și nivelul de pregătire al participanților, care au impresionat prin interpretări la vioară, pian, chitară și canto.
Pe scena Salonului Muzical Junior au evoluat: Anastasia Golîboroda, Xenia Gușanu, Loredana Ciorap, Paula Matveev, Livia Vangheli, Cătălina Ursu, Ștefănel Nastas, Alexandra Perju, Tudor Vasilica, Arina Gorbei, Andrei Ungureanu, Sofia Cuzin, Pia Adam, Ilinca Siviroveanu, Sanda Ciorici, Aria Paiu, Nil Dilectașli, Meyra Donbaloglu, Arda Donbaloglu, Ioana Bortă, Alexandra Caraștefan, Magdalena Chirilov, Monica Cușnir, Daniela Ganușceac, Emma Spînu, Valeria Erica Mîță și Dima Șpakov.
Un rol important în reușita evenimentului l-au avut profesoarele Veronica Văluță-Bantaș și Diana Văluță-Cioinac, care au contribuit la crearea unei atmosfere calde și inspiraționale, precum și partenerul Music School „Dinastia Văluță”, pentru implicare și colaborare.
Evenimentul a fost completat de expoziția tematică „Călătorie muzicală”, care a oferit participanților și vizitatorilor oportunitatea de a descoperi publicații și resurse dedicate educației muzicale și universului artistic al copilăriei.
Biblioteca Națională a Republicii Moldova adresează sincere mulțumiri tuturor participanților, părinților, profesorilor și publicului prezent pentru contribuția la succesul acestei manifestări culturale, care continuă să promoveze creativitatea, expresivitatea artistică și valorile culturale în rândul noii generații.

https://www.youtube.com/watch?v=lAmwxLRd2D8


🎼 La data de 24 mai 2026, Sala „Mihai Eminescu” a Bibliotecii Națio...

  | Adrian Beldiman – „Mic și Mare” | Concert & Lansare de carte | BNRM | 29 martie 2026
05/06/2026

| Adrian Beldiman – „Mic și Mare” | Concert & Lansare de carte | BNRM | 29 martie 2026

Eveniment muzical-poetic cu genericul „De la clape la cuvânt”.Lansarea primului album de piese pentru pian „Mic și mare”, semnat de compozitorul Adrian Beldi...

Salon Muzical „RECITAL DE LIED GERMAN”. Concert de Doctorat vizionați pe
05/06/2026

Salon Muzical „RECITAL DE LIED GERMAN”. Concert de Doctorat vizionați pe

La data de 02 aprilie, publicul a fost invitat la o nouă ediție a S...

La 28 mai Biblioteca Națională a Republicii Moldova în colaborare cu Școala de Muzică „Eugen Doga” a organizat ediția a ...
05/06/2026

La 28 mai Biblioteca Națională a Republicii Moldova în colaborare cu Școala de Muzică „Eugen Doga” a organizat ediția a II-a a evenimentului muzical cu genericul „VALSUL ABSOLVENȚILOR”, desfășurat în cadrul Salonului Muzical Junior.

Evenimentul a reunit elevi ai Școlii de Muzică „Eugen Doga”, tineri absolvenți care s-au remarcat prin talent, perseverență și prestații artistice deosebite în cadrul concertelor, festivalurilor, concursurilor și altor manifestări cultural-artistice organizate atât de instituția de învățământ, cât și de alte instituții de cultură.
Publicul a avut prilejul să admire evoluările tinerilor muzicieni, care au interpretat creații vocale și instrumentale din repertoriul național și universal, oferind un program artistic variat și plin de emoție.
Alături de profesorii lor ElinaTamazlîcaru-Prisacari, NataliaTamazlîcaru, Viorel Uzdriș, Svetlana Mosendz, Ion Malcoci, Luminița Ionica, elevii au creat momente muzicale deosebite, cu un vast și bogat reptoriu, ales cu mare grijă pentru această manifestare.
Salonul Muzical Junior își propune să stimuleze interesul tinerilor pentru valorificarea tradițiilor muzicale, să încurajeze studiul creației marilor personalități din domeniul muzical, precum și să promoveze spiritul creativ, artistismul și inovația artistică. Totodată, proiectul contribuie la descoperirea și susținerea noilor talente muzicale.



🎶 „Muzica în culori de vară” – o adevărată sărbătoare a talentului și sensibilității artistice! ☀️🎼 La 24 mai Sala „Miha...
25/05/2026

🎶 „Muzica în culori de vară” – o adevărată sărbătoare a talentului și sensibilității artistice!
☀️🎼 La 24 mai Sala „Mihai Eminescu” a Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova a răsunat de emoție, aplauze și armonii muzicale în cadrul unei noi ediții a Salonului Muzical Junior. Tinerii interpreți au oferit publicului momente memorabile prin creații vocale și instrumentale din repertoriul național și universal, demonstrând pasiune, muncă și dragoste pentru artă.

Mulțumim tuturor participanților pentru prestațiile deosebite, părinților pentru susținere, profesoarelor Veronica Văluță-Bantaș și Diana Văluță-Cioinac pentru atmosfera caldă și inspirațională, precum și partenerului Music School Dinastia Văluță pentru implicare și colaborare.

Prin creații vocale și instrumentale din repertoriul național și universal, participanții au demonstrat talent, expresivitate și dragoste pentru artă. Ne-au bucurat interpretând piese la vioară, pian, chitară și voci - Anastasia Golîboroda, Xenia Gușanu, Loredana Ciorap, Paula Matveev, Livia Vangheli, Cătălina Ursu, Ștefănel Nastas, Alexandra Perju, Tudor Vasilica, Arina Gorbei, Andrei Ungureanu, Sofia Cuzin, Pia Adam, Ilinca Siviroveanu, Sanda Ciorici, Aria Paiu, Nil Dilectașli, Meyra Donbaloglu, Arda Donbaloglu, Ioana Bortă, Alexandra Caraștefan, Magdalena Chirilov, Monica Cușnir, Daniela Ganușceac, Emma Spînu, Valeria Erica Mîță și Dima Șpakov.

Un gând special de apreciere se îndreaptă către publicul prezent, care a susținut cu căldură tinerele talente și a transformat această întâlnire muzicală într-o experiență plină de emoție și frumusețe.

Totodată, expoziția tematică „Călătorie muzicală” a completat armonios evenimentul, oferind celor prezenți ocazia de a descoperi literatura muzicală dedicată copiilor și universul fascinant al educației prin artă.
Salonul Muzical Junior continuă să inspire și să promoveze valorile culturale, creativitatea și expresivitatea artistică a noii generații.

Evenimentul organizat de Biblioteca Națională a Republicii Moldova în colaborare cu Academia de Muzică, Teatru și Arte P...
18/05/2026

Evenimentul organizat de Biblioteca Națională a Republicii Moldova în colaborare cu Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Salonul Muzical „Lieduri și romanțe din creația lui Anton Rubinstein”, s-a desfășurat la data de 15 mai 2026, în Sala „Mihai Eminescu”, într-o atmosferă de interes cultural și apreciere artistică.

Manifestarea a avut drept scop valorificarea și promovarea creației vocale a compozitorului Anton Rubinstein, oferind publicului un program muzical divers, alcătuit din lieduri, romanțe și fragmente din creația sa lirico-dramatică.

Publicul prezent a manifestat interes față de repertoriul propus, apreciind în mod deosebit interpretările artiștilor invitați Jacob Wilde (tenor) și Emma Arachtingi (soprană), precum și acompaniamentul și coordonarea muzicală asigurate de Elena Turea.
Repertoriul interpretat — incluzând Ciclul de 6 lieduri, op. 76, aria Tamarei din opera „Demonul” și piesele „Мелодия”, „Певец”, „Ночь” și „Квартет” — a evidențiat sensibilitatea romantică a creației lui Rubinstein și a contribuit la o mai bună familiarizare a publicului cu patrimoniul său muzical.
Evenimentul s-a desfășurat la un nivel artistic înalt, fiind apreciat pentru coerența programului, calitatea interpretării și valoarea educativ-culturală. Publicul a răsplătit prestația artiștilor cu aplauze îndelungate, manifestând interes pentru continuarea unor astfel de inițiative muzicale.

În cadrul evenimentului a fost organizată o expoziție de documente cu genericul „Moștenirea muzicală a lui Anton Rubinstein: Documente și partituri de patrimoniu”, din arhiva Bibliotecii Naționale a RM.

În ansamblu, manifestarea și-a atins obiectivele culturale și educative, contribuind la promovarea muzicii romantice și la diversificarea ofertei culturale a Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova.



Address

Str. 31 August, 78A
Chisinau

Telephone

+37369046816

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Salon Muzical BNRM posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Salon Muzical BNRM:

Shortcuts

Share