08/12/2025
Sâmbătă am dus din nou copiii la munte: Ezra (4 ani), Aris (6 ani) și Valentin (8 ani). Am pornit spre cabana Mălăiești și, de acolo, am simțit să continuăm spre vârful Padina Crucii. Peisajele erau superbe, iar experiența, absolut transformațională.
Zăpada era vizibilă și adâncă, iar traseul de la cabană destul de abrupt. Totuși, știam că putem reuși împreună. Cel mai mic, Ezra, a fost primul, iar eu am mers în spatele lui, ca sprijin. Avansam mai mult târâș, iar zăpada alunecoasă ne făcea urcușul dificil.
La un moment dat, micuțul a alunecat. M-am oprit, l-am privit și am simțit cm inima mi se frânge: avea boticul pus și se străduia din răsputeri să nu plângă. În acel moment, m-am întrebat dacă e în regulă să-l duc pe un traseu atât de greu. L-am îmbrățișat și i-am sărutat obrazul, spunându-i cât sunt de mândru de curajul și puterea lui. Nu mi-a răspuns, doar s-a întors și am continuat drumul.
Am ajuns împreună la vârf. Privind în jur, am realizat ceva profund: nu este despre cât de greu e traseul, ci despre cm ne susținem unii pe alții în momentele dificile. Copiii învață curajul și răbdarea nu din povești, ci din experiența trăită, iar pentru mine, fiecare pas alături de ei a fost o lecție despre iubire, răbdare și încredere.
Sâmbăta aceasta ne-a amintit că adevărata putere nu stă în forța fizică, ci în curajul de a merge mai departe chiar și atunci când drumul pare imposibil, și în iubirea care ne susține la fiecare pas.