08/04/2026
Grupul informal „Berești, Level UP!” a demonstrat pe parcursul activităților că adevărata reușită vine din colaborare, implicare și spirit de echipă. Ne-am descurcat foarte bine în toate sarcinile, reușind să ne organizăm eficient și să avem o coordonare aproape perfectă. Fiecare membru a contribuit activ, venind cu idei, energie și dorința de a face lucrurile cât mai bine. Comunicarea a fost deschisă, sprijinul reciproc s-a simțit în permanență, iar atmosfera a fost una pozitivă, motivantă și plină de entuziasm. Împreună am demonstrat că, atunci când există unitate, orice provocare poate fi depășită cu succes.
Cristi, pe care noi îl știm ca „șeful”, a fost cel care s-a ocupat mult de organizarea proiectului. A știut să ne coordoneze, să ne țină uniți și să ne ajute atunci când nu ne descurcam. Datorită lui, lucrurile au mers mai bine și am reușit să ducem activitățile la capăt.
Daniel (Kante) - directorul departamentului de media. Omul mereu cu telefonul in mana, gata de acțiune pe Facebook, Instagram si Tiktok
Bianca - cel mai simpatic intervievator, asa cm sunteți obișnuiți in frumoasele interviuri de la activități
Andrei - omul din spatele fiecărei fotografii, fiecărui videoclip si interviu. Daca o poza este buna, el o va face si mai bună
Cristina - calitatea si implicarea ei va face orice activitate mai ușor de organizat. Experienta in activitatile sociale reprezintă cartea ei de vizita
Maria - nu exista activitate cu succes la care sa nu fie implicata. Simpla ei prezenta poate transforma o idee banala in una geniala.
Rareș - un entuziast programator care si-a gasit ambiția in ajutorul fata de comunitate. Nu exista grafica extraordinara fara dedicarea lui.
Giulia - cine a spus ca problemele nu se rezolva in momente critice cand Giulia este cu tine? Ea rezolva orice situatie limita cu calm si profesionalism
Gabriel - daca Vezuviu ar fi un om, s-ar transforma in Gabriel. Si nu, nu e despre foc, ci mai degrabă despre promptitudinea in gestionarea oricărei sarcini, a oricărei probleme, a fiecărei situații unde este nevoie de mana unui tânăr ambițios.
Ioana – o fire timidă, dar mereu gata să sară în ajutor. Deși nu vorbește mult, se face remarcată prin bunătatea și atenția pe care le oferă celor din jur. Este genul de persoană pe care te poți baza oricând, fiind calmă, răbdătoare și foarte sinceră. În spatele timidității se ascunde un suflet cald și o voință puternică, care o ajută să fie mereu acolo când cineva are nevoie.
Anca - gândirea analitica si întoarcerea cubului pe toate cele 6 laturi au fost inventate de ea. In unele legende se menționează ca ea a inventat Brainstorming-ul.
Liviu - dorința lui de implicare cât un ocean, energie la maxim si potențial cât cuprinde: cam asa s-ar traduce numele sau.
Maria E - nu putea fi un om mai potrivit decât Maria pentru a face lucrurile sa meargă in directia corectă. Fara ea viata ar fi mult mai grea, iar "perfectiune" este numele ei mic.
Dario - numele gumei de mestecat Winterfresh este creat de starea fresh pe care o aduce in momentul implementării un eveniment.
Rebecca - n-ai fi spus niciodată că răspunsul la orice se afla în mâinile ei. Ea le poate face pe toate si chiar foarte bine. Lucrurile s-ar desfasura mult prea greu fara dedicarea lui, iar faptul ca spune mereu "se rezolva!" te motivează la nesfârșit.
În concluzie, grupul s-a descurcat exemplar pe tot parcursul activităților, demonstrând seriozitate, implicare și o foarte bună capacitate de organizare. Activitățile propuse au dat roade, fiind bine gândite, atent planificate și puse în practică cu succes de către toți membrii echipei. Colaborarea eficientă, comunicarea deschisă și sprijinul reciproc au stat la baza rezultatelor obținute. Fiecare persoană și-a adus contribuția într-un mod valoros, iar împreună am reușit să formăm un colectiv unit, capabil să transforme ideile în rezultate concrete. Experiența trăită a fost una constructivă, care ne-a ajutat să evoluăm atât individual, cât și ca echipă.